Si tin o clipa intre palme.

E o clipa firava si agitata. E nervoasa ca nu vreau sa ii dau drumul. Se zbate ca un fluture prins intr-un borcan aburit de catre un copil nevinovat, ce il priveste cum moare.
Simt furnicaturi in degetele mele murdare si ametite. Ametite de dorinta de a atinge clipa urmatoare,dar si de a o pastra pe cea precedenta. Pentru ca in cea precedenta mereu va fi amintirea unei sperante copilaresti. A unui sentiment ce pe moment il ignori,iar mai apoi il regreti.
Ma intreb daca si voi, in momentele in care realitatea va bate la usa, tanjiti dupa iresponsabilitatea de care va puteati bucura inainte.Desigur. Oricat de puternici am fi aparent, in sinea noastra toti avem fluturi ce incercam sa ii prindem in borcane, sperand ca si acel copil nevinovat cu ochii limpezi, ca in final, nu va muri si va ramane acolo langa noi sa ii admiram frumusetea.Tarziu, caci in toata contemplatia noastra naiva, aripile fluturelui deja se zbat mai incet si deodata, el cade brusc in palma tremuranda ce acoperea gura borcanului.


Si ramanem noi, vinovatii fara vina, cu acel cadavru de clipa, careia ii pastram doar amintirea si regretul,pentru ca mai apoi , in borcanul manjit cu moarte, sa intre alta clipa; alt fluture a carui frumusete se va accentua pe masura ce bataia aripilor va incetini.

Imperceptibilitate.

Dupa cum am promis, iata si desenul ce trebuia sa reprezinte tema Estetica Uratului[sry ca e neclara:-s]. Am deviat oarecum de la tema,ce-i drept, inversand ideea. Nu am prezentat esteticul in cadrul unor elemente inestetice, ci mai degraba am aratat cum tot uratul este mascat de frumusetea exterioara. De aici pornind ideea batranetii respinse si transfigurate,accentuand astfel superficialitatea lumii de azi. De aici, timpul pierzandu-si semnificatia si transformandu-se doar intr-un ciclu bolnavicios fara consecinte. De aici si ideea vietii noastre robotizate si manipulate de aparente, pe un fond extrem de alb sau negru.

Pentru mai multe detalii, eseul va fi completat de Lira.

Estetica Uratului.

Profit de tema proiectului din mai [ o sa postez desenul cand o sa fie gata:D] pentru a va aduce la cunostiinta o intamplare ce m-a impresionat, in tot amalgamul de stari prin care trec de ceva vreme incoace.

De curand, un drum , a carui imagine imi trezeste amintiri familiare si copilaresti, ce m-a dus atatia ani de zile in acelasi loc ce m-a format si mi-a dat o identitate, starnindu-mi reactii atat de implinire,cat si de greata sau dispret, a fost sfarmat si readus la forma initiala, de pamant aspru si rigid. I s-a aratat, din nou, aspectul de sub masca sa de pietricele ordonate in acelasi tipar pe care il vedeam de mica. E murdar si incalcit. E evitat pe cat posibil de oameni ce il paseau zilnic .

Azi, intr-o oarecare zi de joi, banala si obositoare prin starea ei de inertie, coboram incet si nesigur pe pamantul umed si mizerabil al drumului caruia i-am ramas fidela. Cu privirea in jos ,cazuta pe ganduri,atentia mi-a fost atrasa de doi ochisori negri si limpezi, completati de un zambet mic si alb,ca de lapte, aceaste trasaturi apartinand unei fetite de o mare frumusete. Cu parul zburlit de vise si pantofiorii adanciti in noroi, intinde o manuta tremuranda si murdara de creioane colorate,cu o floare mica in care ar fi amestecat toata frumusetea Pamantului. Apoi, cu o voce subtire si aproape soptita, indrazneste sa intrebe :” Nu vrei o floricica?” uitandu-se la mine cu aceeasi ochi negri si zambind cu toata puterea ei de om mic.


Intind mana si iau toporasul, soptind si eu un “multumesc” si zambindu-i cu ceea ce speram eu a fi un zambet.Dar nici pe departe comparabil cu al ei. Asa ca mi-am continuat drumul printre sapaturi si mormane de pamant, cu toporasul intr-o mana murdara de creion negru si de realitate, lasand inocenta intruchipata cu buchetelul ei de toporasi,cu visele si cu pantofiorii ei plini de noroi, sa raspandeasca si altora zambete si frumuseti copilaresti.

Mi-a amintit de inocenta mea moarta si sfarmata, poate, pe acelasi drum pe care am gasit-o pe a ei. Drum ce m-a dus, de fapt, spre cunoastere si progres, spre maturitate, si pe care ma intorc murdara, prin noroi, cu privirea in jos spre floarea colorata pe care o tin in mana, in numele viselor curate pe care le-am avut odata.