Despre neajunsul propriei identitati.

Scumpa.Dulce.Simpatica. Draguta.

Cele 4 cuvinte pe care le urasc mai mult decat orice. Ce pentru unii poate ar reprezenta calitati, pentru mine au ajuns sa fie insulte, cuvinte ce imi pun in evidenta mediocritatea si banalitatea activitatilor si asa-ziselor mele progrese.

Scumpa.

E un sentiment frustrant sa fii mereu asociata cu inocenta si naivitatea. Niciodata nu vei fi luat in serios.Niciodata nu ti se vor da sarcinile grele de facut. Nu esti destul de puternic sa faci fata. Niciodata nu vei da impresia ca esti capabil de a oferi ajutor.Mereu vei fi cel ajutat,cel protejat. In viziunea lumii nu ai putea sa te descurci singur. Mereu vei inspira mila si compasiune.Ti se vor cere sfaturi in legatura cu ultimele filme,cu ultimele melodii aparute piata, cu ce culoare de par ar trebui sa se vopseasca X sau Y. Daca iti exprimi parerea in legatura cu un subiect mai important,vei fi batjocorit sau ti se va intoarce replica. Nu ai de unde sa stii lucrurile acestea atat de complicate. Nu iti mai bate capusorul mic si dulce.

Tu, mai ales ca fata scumpa vei fi imbracata in hainute cuminti de fetita prezentabila.Tu ghete sau pantaloni de piele? Esti in firea lucrurilor?Tu, nu esti genul care sa asculti muzica rock.In nici un caz. Este impotriva naturii. Daca cumva ai talent muzical, vei canta incetisor si cu o voce subtirica si delicata,de pisica pentru ca asa se cade.Nu conteaza ca tu asculti acasa AC/DC sau Pink sau ca ai depus eforturi sa iti valorifici un talent pentru a te simti bine in pielea ta. Vei canta Katie Melua si Poarta-te frumos cu ea. Nu vei fi niciodata nervoasa.Tu nu stii ce inseamna nervi. Daca nu ai zambetul pe buze inseamna ca ca cineva a murit. Si daca lumea nu ti se adreseaza de dimineata cu “tze fatzi tu acolo?:X” sau alte formule stalcite,diminutive sau alintaturi, din nou,cineva a murit.

Si cateodata ma gandesc,[stiu, se mai intampla sa incalc si regula celor 4 calitati] oare ar trebui sa te adaptezi la cum te vede majoritatea? Sau sa continui sa fii impotriva ei si sa fii permanent frustrat si derutat in legatura cu cine esti si cine ar trebui sa fii? Si daca cei apropiati tie nu te cred in stare… ce te face pe tine sa crezi k ai putea?

Ironic e ca, noi toti avem impresia ca ne formam singuri dupa personalitatea noastra.Si la fel de ironic, credem ca alegerile facute de noi sunt ale noastre.Dar ele nu sunt ale noastre.Sunt ale persoanelor din jurul nostru. Noi nu alegem pentru noi,alegem pentru altii,pentru niste indivizi de care nu ne pasa si pe care ii influentam involuntar. La fel si pentru noi aleg altii,si ii lasam.Cu toate astea stam si ne intrebam, oare de ce am varsta n si nu sunt cine as fi vrut sa fiu?

Pentru ca inteaga ta existenta depinde nu doar de tine ,ci si de existenta tuturor. De aceea nu esti cine vrei sa fii. Esti cine vor ceilalti sa fi. Cel putin asa ajungi dupa ce te vei satura sa lupti impotriva vantului.

M-am trezit luni si m-am culcat duminica

Iar e vineri. Ieri era vineri.Ieri erai bolnav.Azi te-ai facut bine. Azi e iar vineri.

Traim aceeasi zi in fiecare zi, doar ca ii dam un nume diferit. Si ce daca ieri era de fapt joi sau miercuri sau luni sau sambata? Nu mi-am dat seama.Trec precum degetele tale prin parul meu.Repede si nesigur,dar flamand.Parca ai vrea sa il smulgi de frustrare,de ideea ca ele nu se pot amesteca in parul meu.

La fel si zilele sunt flamande,dar nu le hranim. De aceea trec atat de repede si atat de ametite de propria lor existenta; speranta lor de viata e mai scurta. Cred ca e metoda naturii de a mentine un echilibru. Speranta noastra de viata a crescut,dar a scazut cea a zilelor,deci asta face ca longevitatea noastra sa fie imperceptibila. Cel mai corect. De ce sa ne bucuram noi ,daca ele nu se bucura? Daca ele nu sunt simtite,apreciate,traite, asimilate,identificate?

E normal sa le vedem ca un proces ciclic si nimic mai mult. Nu le oferim o identitate?Foarte bine. Ele nu ne ofera timp. Nu ne ofera timp sa ne bucuram ,sa asimilam, sa ne obisnuim. Nu ne mai protejeaza si lasa viata sa ne loveasca din plin.

Te miri ca intr-o saptamana esti major? Ca nu ai timp sa citesti? Ca nu ai timp sa iti dai seama la ce facultate vrei sa dai? Ca nu esti destul de matur pentru realitatea care te asteapta? De ce te mira? Tu ti-ai pierdut vremea, tu ai ales sa sa casti ochii in calculator pana la epuizare, tu ai ales sa stai in oras pana uiti de tine, tu ai ales sa iti irosesti timpul ca sa faci pe plac altora in loc sa te cunosti pe tine.

Nu te mai mira.Accepta.Foloseste-ti timpul pe care il ai pentru ca nu mai ai mult.Esti practic contra-cronometru sa te formezi pana intri in jungla cotidiana.Dupa aceea ,tot contra-cronometru vei fi, dar nu cu scopul de a te forma.Cu scopul de a supravietui.

[Fragment extras din cugetarile de ieri.Sau sa fi fost alataieri.Sau a fost miercurea saptamanii trecute?..]

Copilul care a aflat ca nu exista Mos Craciun

Brusc m-am trezit la realitate. Am aflat ca idealul meu pe care il urmaream si in care credeam orbeste nu exista. Imagineaza-ti atatia ani irositi de pomana, in care ai crezut ca daca mergi pe anumite principii, vei reusi sa atingi scopul respectiv.Nu.

Nu se poate. Nu se poate sa crezi ca in ziua de azi a fi corect,cinstit, a ajuta,a fi un om bun, a iubi, a da de la tine inseamna a fi un om fericit.Daca crezi asta, esti un fraier la fel cu idiotul descris anterior. Azi, a fi un om fericit, inseamna a avea 50.000.000 euro in banca. Si atat.

Imi imaginez ca nu sunt singura in pozitia asta. Sunt mai mult decat sigura ca multi afla mai devreme sau mai tarziu cat de greu accesibil este idealul lor si ori renunta, ori se adapteaza.Insa greu accesibil nu e sinonim cu intangibil. Vedeam in jurul meu exemple dezastruoase, in care se esua total, insa aveam un model foarte aproape de mine la care ma uitam si spuneam ” uite ca se poate”. Dar am gresit. Si intr-un fel imi pare rau ca am realizat asta atat de tarziu.

Am realizat mult prea tarziu ca singura modalitate de a trece prin viata e de a fi rece si insensibil. Singura modalitate este de a fi egoist si nemilos. Singurul mod prin care poti sa traiesti cu nervii intacti e sa omori brutal copilul care a facut parte din tine atata timp.

Suntem niste fiinte atat de lipsite de complexitate, incat suntem definiti intr-un mod material de niste numere inexistente. Ma doboara gandul ca intr-o zi voi fi la fel. Intr-o zi nu vor mai conta toate posturile astea jenibile si cugetarile din putul gandirii pentru ca le voi citi si voi spune: “ce copil..”

Si asa este.Sunt un copil. Dar as prefera sa raman asa, mica si lipsita de putere sociala, decat sa ajung materializata intr-o membra a societatii ce este implicata activ in distrugerea si denigrarea identitatii morale a unei intregi lumi. Tarziu,oricum.

Inocenta noastra moare odata cu moartea lui Mos Craciun. Dupa asta, putem privi inapoi,insa fara rost. Scepticismul creste in noi ca o buruiana si ne face egoisti si materialisti. Si creste..si va creste incontinuu si se va dezvolta pana ne va baga in pamant.

Copii au flori in ganduri, mortii au buruieni in creier.

2 ani.2000 de amintiri.

*mii de liste cu motive

*flori presate

*Cuki
*scoica
*fistic
*rendez-vous
*nota de plata Ploiesti
*Wonderwall
*bilet de calatorie Sinaia
*siret indestructibil [:))]
*bilet 1 nov 2008
*scoica iar
*taverna
*o nuca
*bottlerocket
*trandafir uscat
*bilet 10 nov 2008
*paintball
*bratara impletita
*ploaia de pe 5
*cutie de tic-tac
*bilet 8 februarie 2009
*mingiuta care sare
*marshmellows
*bilet 18 februarie 2009
*Bavaria
*3 februarie 2009
*Cantec de dragoste
*bilet de tren5 august 2008
*Decembers
*cartea de poezii
*vama veche
*Across the Universe
*Ana
*botanica
*boema
*zapada de pe buze
*tantarul [:))]
*discul Beatles
[more to complete the list]

[post pt sine. da.]

Si poeziei ii e dor de Eminescu

Ii e dor pentru ca nu mai are viata in mainile si gandurile noastre, are eventual un cont in banca daca are noroc. Ii e dor pentru ca se simte folosita si comerciala ; se simte rusinata si umilita.
Demult, era privilegiata.
Era partea cea mai vie din noi.
Era un sentiment transpus in alta dimensiune; adus din interior si asternut pe foaie pentru a ne ajuta sa supravietuim realitatii.

Azi nu. Astazi ii e dor. Pentru ca astazi e un amestec inestetic de cuvinte aruncate pe un colt mototolit de hartie dupa doua beri. Poezia de azi e afona si urata. E anorexica si superficiala.E batjocorita. Si nu vrea, dar nu conteaza. Majoritatii eventualilor autori nu ii mai pasa de poezie; Lor le pasa de ei insusi, de libertatea lor de exprimare si de modul lor denaturat de a isi extinde instinctele animalice si dorintele materialiste. Si poezia vrea sa se opuna si nu poate.Pentru cineva trebuie sa vorbeasca prin ea, nu poate singura. Egoismul nostru nu ii permite.

E mica si firava, prea inocenta pentru lumea de azi. Ea nu calca in picoare si nu minte; nu e ipocrita si nici nu e insetata de bani. Ea e sentimetul pur in starea lui initiala. De copil. Nu stie cine e, dar ii place sa viseze si sa aiba idealuri, sa creada ca totul e posibil.

Noua nu.Noua ne place sa ne ingropam in realitatea noastra pana si in poezie. Ne uram conditia, dar tinem sa o exprimam si sa ne gandim la ea in fiecare minut al fiecarei zile. Poezia era o portita de scapare, nu o reamintire constanta a unei lumi in decadere.

Ce-ar fi daca l-am reinvia pe Eminescu si am lasa poezia sa vorbeasca prin noi?